Tunsoarea tip Asian – când groomingul devine artă

Tunsoarea tip Asian – când groomingul devine artă

Puțini știu că stilul de grooming „Asian” a ajuns în Europa abia în urmă cu circa un deceniu, adus din saloanele profesioniste din Japonia, Coreea și China. Pe atunci, câinii de companie erau tunși după un singur tipar: pe corp par scurt, pe cap parul mare, iar rezultatul era aproape întotdeauna același – o disproporție vizibilă între expresia feței și restul corpului.

La Salon Canin Tonya link_FB am început să experimentăm tunsori de tip Asian într-o perioadă în care stilul era la inceput în România. L-am adoptat imediat, pentru că schimba fundamental modul în care priveam toaletajul – nu mai era un serviciu de întreținere, ci un proces creativ, cu o multitudine de posibilitati. Scopul nu era doar să scurtezi blana, ci să dai câinelui in primul rand o înfățișare armonioasă, blândă și expresivă, să-l transformi într-o apariție care atrage privirile și pune un zâmbet pe față.

De unde vine ideea și ce urmărește, de fapt

Groomerii asiatici au pornit de la un concept simplu, dar surprinzător: câinele trebuie să arate ca o jucărie vie. Blana se modelează astfel încât fața să devină mai rotundă, expresia mai caldă, iar silueta generală – mai echilibrată și mai „de poveste”.

Spre deosebire de stilurile clasice, unde atenția se concentra aproape exclusiv pe cap, groomingul Asian lucrează cu întregul corp. Picioarele sunt modelate cilindric sau în formă de clopoțel, liniile sunt continue și rotunjite, volumul este sculptat cu grijă, iar tranzițiile dintre diferitele zone ale corpului sunt atât de line încât par naturale. Pe lângă silueta generală, blana de pe corp poate fi modelată și în forme decorative – inimi, volănașe sau alte detalii creative care personalizează tunsoarea și o fac cu adevărat unică.

În variante mai elaborate, stilul Asian poate include și vopsirea blănii cu produse special concepute pentru grooming, accesorii decorative sau forme inspirate din animație. În Asia, această direcție a evoluat într-o formă de artă vizuală recunoscută la nivel internațional.

Ce face această tunsoare cu adevărat specială

Dincolo de aspectul drăguț, tunsoarea Asian este una dintre cele mai tehnice din grooming. Nu e suficient să lași multă blană și să rotunjești marginile – e nevoie de simetrie și de o viziune clară asupra rezultatului final.

Elementele definitorii ale stilului sunt, printre altele: ochii evidențiați printr-o tundere atentă, capul rotund dar proporțional cu corpul, botul scurtat vizual prin modelare, aspectul compact și expresia jucăușă, care rămâne tânără indiferent de vârsta câinelui.

Fiecare câine este analizat individual înainte de tunsoare. Forma ochilor, poziția urechilor, textura și densitatea blănii, chiar și temperamentul animalului – toate acestea influențează forma finală. Nu există o rețetă universală. Există doar ochi buni, mâini antrenate și experiență.

Tocmai de aceea, acest stil se învață în timp, prin practică și printr-o atenție constantă față de detalii pe care mulți le consideră nesemnificative. Creativitatea, în grooming, nu înseamnă spontaneitate – înseamnă viziune pusă în practică cu consecvență.

Influența stilului Asian în groomingul de azi**

Chiar și atunci când proprietarii nu cer explicit o tunsoare Asian, principiile acestui stil sunt prezente în tot mai multe tunsori moderne. Expresiile mai naturale, proporțiile echilibrate, liniile elegante și aspectul îngrijit fără să pară forțat – toate acestea vin, în mare parte, din tehnicile dezvoltate inițial în saloanele asiatice.

La Salon Canin Tonya continuăm să aplicăm aceste principii în fiecare tunsoare, adaptând stilul la fiecare câine în parte, la tipul de blană și la preferințele proprietarului. Pentru că groomingul modern nu înseamnă pur și simplu să tunzi un câine – înseamnă să creezi o imagine în care fiecare detaliu are sens.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Call Now Button